Gică Hagi a tunat la adresa celor care i-au luat din meritele României U21. Selecționerul selecționatei de seniori, Cosmin Contra, a declarat că nivelul Ligii 1 e extrem de slab, dar Gică Hagi l-a contrazis dur.
„Le-au închis gura celor care au zis că Liga 1 nu e valoroasă. Și au mai zis unii, dar acum cred că înghit în gol și se duc acasă și să stea, să nu iasă pe stradă. Să stea în casă, să nu mai iasă. Acum toată România a ieșit afară. Și atunci cei care au zis că campionatul nu e valoros și că n-avem jucători, să stea acasă. Cred că și selecționerul României a zis, a greșit și el, pentru că și el a atacat campionatul intern. Dar acești fotbaliști, majoritatea joacă în campionatul intern sau au jucat. Acum poate vă dați seama ce important e să crezi și să muncești. Să nu se vorbească înainte gratuit și superficial. Știu că doare, dar asta e realitatea. Acești băieți ne-au făcut fericiți, ne-au scos în stradă și le mulțumim”, a spus Gică Hagi la Telekom Sport.
Pentru aceeași sursă, Contra declarase: „Campionatul din România este slab! Dar nu numai că este slab, noi avem o problemă și din cauză că în ultimii ani echipele din România nu au mai ajuns în competițiile europene, în grupe cel puțin. E greu, dacă nu joci la un nivel internațional, să te bați cu echipe puternice, cu jucători puternici, e clar că echipa națională are de suferit. Experiența acumulată la nivel internațional îl ajută pe jucător în momentul când vine la echipa națională, iar noi, în ultimii ani, nu am avut acest ajutor”.
Gică Hagi l-a atacat și pe Răzvan Lucescu: „Să se ducă la pistolarii lui! A făcut o greșeală enormă față de acești băieți”
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER